Un chinez revendica sloganul JO de la Beijing


Organizatorii Jocurilor Olimpice de la Beijing au fost dati in judecata de un chinez. Acesta sustine ca i-au fost incalcate drepturile de proprietate intelectuala, comitetul de organizare (Bocog) nerecunoscând ca el este autorul sloganului competitiei, „One World, One Dream“ (O lume, un vis). Fang Shouwei a afirmat ca are dovezi ca el a fost cel care a propus Bocog sloganul pentru JO din acest an, dupa ce comitetul de organizare a lansat un apel in intreaga lume pentru gasirea unui slogan in 2005. „Din 2005 pâna acum am tot incercat sa imi protejez drepturile. Protejarea roadelor muncii mele reprezinta o expresie a spiritului olimpic al deschiderii, dreptatii si corectitudinii“, a precizat Shouwei. Bocog a promis initial ca va elibera un certificat de recunoastere persoanei al carei slogan va fi ales in urma campaniei globale. Organizatorii au primit insa 210.000 de propuneri si nu au precizat cui ii apartine sloganul ales pentru JO de la Beijing. „Nu a existat un singur câstigator. Sloganul intruneste intelepciunea a sute de mii de oameni“, a spus, in 2005, presedintele Bocog, Liu Qi.