Precizari de la Opera Nationala Bucuresti


Opera Nationala Bucuresti, prin firma de avocatura ce ii reprezinta interesele – cabinetul de avocatura „Dancu Catalin Radu”, ca urmare a campaniei pe care un cotidian central o sustine impotriva conducerii acestei institutii si a faptului ca a refuzat in mod neprofesional sa publice dreptul la replica, tine sa precizeze urmatoarele:

Contractul incheiat cu impresarul Bursuc Dan, care reprezinta interesele lui Sorin Copilul de Aur, este rezultatul unui neprofesionalism inacceptabil pentru statutul juristului Operei Nationale, primul care trebuia sa stie cum se concepe un astfel de contract de clauze, ce obiect implica, daca este admisibil un astfel de contract etc.

Atacurile concentrate la adresa directorului Operei Nationale, din cotidianul central respectiv, au ca sursa informatiile a doi fosti directori ai Operei Nationale: Cotet Justina si Visalom Dan Teodor, impotriva carora s-a inceput urmarirea penala la sesizarea conducerii operei pentru infractiuni extrem de grave, acestia prejudiciind bugetul operei cu sume de ordinul miliardelor de lei, conform rezolutiei nr. 2909/p/2007 a Parchetului de pe langa Judecatoria Sectorului 5 pentru articolul 248 CPC. Cei doi, in complicitate, au realizat contracte cu firme-capusa, au inregistrat date eronate in bilanturile operei, lucru demonstrat prin ancheta penala ce a avut loc asupra documentelor semnte de cei doi fara stirea directorului Arbore Ionescu Catalin. Aceasta situatie, cunoscuta si la nivelul Ministerului Culturii, nu mai poate fi ascunsa, campania de denigrare a Operei Nationale, condusa doar de acest cotidian central, dorind practic sa ascunda situatia penala a celor doi fosti directori care au inteles ca, prin declaratiile facute la cererea redactorului de la ziarul amintit, sa-si ascunda urmele si sa inlature atentia opiniei publice de la cazurile penale in care sunt implicati. Campania impotriva actualei conduceri a Operei Nationale e rezultatul actiunii directe de sesizare in mod corect a autoritatilor judiciare fata de activitatile ilegale comise de cei doi in timpul mandatului la Opera Nationala de catre actualul director.

Tot ca o informare corecta a opiniei publice si ca urmare a unor reactii iresponsabile a unor persoane publice ce nu cunosc situatia reala, precizam ca directorul Arbore Ionescu Catalin nu a negociat niciodata contractul cu impresarul Bursuc Dan, lucru confirmat si de acesta, dar tinut sub tacere, inexplicabil, de redactorul cotidianului central. Opera Nationala isi rezerva dreptul ca, din acest moment, sa actioneze in justitie orice alte persoane care vor incerca sa aduca atingere imaginii si reputatiei institutiei legat de acest subiect pe care il consideram definitiv inchis.