Fiul Nadiei, Paul Dylan, a ales mingea de fotbal la tăierea moţului


Fosta mare gimnastă, Nadia Comăneci, împreună cu soţul său, Bart Conner, au organizat, vineri seară, o petrecere pentru tăierea moţului fiului lor, Paul Dylan, la restaurantul "Doi cocoşi" din Bucureşti, la care au participat numeroase personalităţi din lumea sportului românesc. Primul care şi-a făcut apariţia la eveniment a fost Gigi Neţoiu, care este şi naşul lui Paul Dylan. Înaintea ceremoniei, Nadia Comăneci a declarat:"Este un moment foarte emoţionant. Am ales data de 1 iunie pentru a serba şi ziua lui Dylan, care va fi pe 3 iunie. Nu ştiu ce va alege el de pe tavă, dar, cum este un copil foarte curios, mă aştept să aleagă orice".

Printre personalităţile prezente la petrecere a fost şi Gheorghe Hagi, care a primit din partea lui Dylan o minge de fotbal în miniatură. Hagi şi fiul Nadiei au făcut un schimb de pase, iar fostul selecţioner al naţionalei a semnat pe balon, alături de Ilie Năstase şi Gică Popescu."Dylan să fie sănătos, să crească mare şi să-i placă sportul", i-a transmis Gică Hagi fiului Nadiei Comăneci. Alături de Gheorghe Hagi, la petrecere au mai venit, printre alţii, Ilie Năstase cu soţia sa, Mariana Bitang, Octavian Belu, Simona Amânar, Maria Olaru, vedeta tv Mihaela Rădulescu, iar la ora 20:30 mai erau aşteptaţi peste 80 de invitaţi.

În momentul în care i-a fost tăiat moţul, Dylan a avut în faţă o tavă pe care erau puse o foarfecă, bani, inele de aur, un trabuc, un pahar cu coniac, o carte, dar şi o minge de fotbal. Un preot a spus Tatăl Nostru şi apoi a tăiat din părul copilului. Primul lucru pe care l-a luat fiul Nadiei de pe tavă a fost mingea de fotbal şi toată lumea a aplaudat. Cel mai curios să afle ce a luat Dylan de pe tavă a fost naşul Gigi Neţoiu, care la aflarea veştii a spus:"Am spus eu că va lua mingea!".

(Newsin)


Pentru Liga Campionilor, Dinamo se bate cu Vestul, iar Steaua cu Estul

Majoritatea campionatelor din Europa s-au incheiat, iar reprezentantele noastre in cea mai importanta competitie intercluburi, Liga Campionilor, isi stiu deja posibilii adversari. Steaua porneste la drum din turul al doilea preliminar, dar adversarii din aceasta faza nu ar trebui sa puna probleme, astfel ca ne intereseaza in primul rand posibilii adversari din turul al treilea preliminar, ultimul de dinainte de grupele de milioane de euro. Spre deosebire de Dinamo, Steaua va fi cap de serie la tragerea la sorti. Importanta acestui aspect iese cu usurinta la iveala doar daca aruncam un ochi pe lista posibililor adversari, „ros-albastrii” avand mai multe sanse de a ajunge in grupe decat „cainii”.

Campioana Romaniei, Dinamo, poate da peste douasprezece echipe din Vest, printre care Liverpool, Valencia, Arsenal, Sevilla sau Werder Bremen. Doar trei sunt adversarii din Estul Europei cu care, cel putin teoretic, „cainii” se pot bate de la egal la egal. Cel mai facil adversar pentru dinamovisti pare a fi Besiktas.
In schimb, dintre posibilii adversari ai Stelei, numai cinci adversari sunt din Vest si, oricum, numele lor nu sunt nici pe departe la fel de infricosatoare precum cele ale echipelor care o pot „vana” pe Dinamo. Cel mai periculos adversar al echipei antrenate de Olaroiu pare a fi Steaua Rosie Belgrad, in timp ce Apoel Nicosia este cel mai facil.

(Victor Partan)

Posibilii adversari ai lui Dinamo in turul al 3-lea preliminar al Ligii Campionilor

LIVERPOOL. Sanse: 5%

Indiferent de achizitiile facute de „caini” in acest intersezon, Dinamo nu are cum sa o elimine pe finalista Ligii Campionilor din sezonul care tocmai s-a incheiat.

Vedetele echipei nu mai au nevoie de nici o prezentare: Gerrard, Riise, Peter Crouch.

ARSENAL Sanse: 5%
Arsene Wenger a reusit sa construiasca la Arsenal o noua echipa puternica, formata in principal din tineri. „Tunarii” sunt printre favoritii la castigarea trofeului sezonul viitor.
Vedetele echipei: Henry, Van Persie, Ljungberg.

VALENCIA Sanse: 25%
Valencia ramane o echipa foarte valoroasa, dar a dat destule rateuri in sezonul care tocmai se incheie al primei ligi din Spania. Performanta Stelei, care a eliminat fosta echipa a lui Adrian Ilie in „16-imile” Cupei UEFA 2004-2005 ne face sa credem ca sansele lui Dinamo ar fi ceva mai mari decat in cazul celorlalte doua echipe.
Vedete: Villa, Morientes, Angulo.

SEVILLA Sanse: 15%
Este greu de crezut ca Dinamo ar putea sa o impiedice pe Sevilla sa aiba parte de glorie si in Liga Campionilor, dupa ce aceasta echipa a castigat de doua ori la rand Cupa UEFA.
Vedete: Kanoute, Luis Fabiano, Chevanton.

BENFICA Sanse: 40%
Dinamo are deja experienta infruntarii cu Benfica. Sezonul trecut, echipa antrenata de Mircea Rednic a lasat in multe momente impresia ca poate trece de lusitani, dar lacunele in concentrare au costat scump.
Vedete: Simao, Nuno Gomes, Rui Costa.

AJAX Sanse: 20%

Ajax nu ar fi un adversar tocmai bun pentru Dinamo. „Lancierii” si-au construit o echipa puternica, stransa in jurul lui Huntelaar, si se pregatesc sa atace marea performanta in acest sezon.
Vedete: Huntelaar, Babel, Sneijder.

AZ ALKMAAR Sanse: 35%

AZ Alkmaar a ajuns cu regularitate in fazele superioare ale cupelor europene in ultimele sezoane. Totusi, daca nu isi intineresc lotul, cei de la Alkmaar pot avea surprize neplacute in viitor.
Vedete: Arveladze, Kovermars, Boukhari.

WERDER Sanse: 10%

„Alb-verzii” se incadreaza in categoria echipelor inaccesibile. Doar printr-o minune ar putea Dinamo sa o elimine.
Vedete: Diego, Klose, Frings

CELTIC GLASGOW si GLASGOW RANGERS Sanse: 40%
Echipele romanesti sunt avantajate de tehnica superioara de tehnica in disputa cu reprezentantele stilului britanic. Celtic si Glasgow au jucatori de zeci de milioane de euro, dar pot fi eliminate, cu putin noroc.
Vedete Celtic: Beattie,Vennegor of Hesseling, Nakamura
Vedete Glasgow: Klos, Sionko, Prso.

LAZIO Sanse: 25%
Lazio este o echipa foarte ciudata, care castiga atunci cand nu te astepti si capoteaza cand ii este lumea mai draga. Totusi, este putin probabil sa aiba probleme intr-o eventuala disputa cu Dinamo.
Vedete: Rocchi, Pandev, Manfredini.

SAHTIOR DONETK si DINAMO KIEV Sanse: 50%

Calificarea s-ar juca de la egal la egal in cazul in care „cainii” ii vor avea ca adversar pe Sahtior sau Dinamo Kiev. In trecutul apropiat, „alb-rosii” i-au eliminat pe „mineri” din Cupa UEFA, iar Steaua a umilit-o pe Dinamo Kiev chiar la Kiev. Asadar, se poate.

Vedete Sahtior: Marica, Elano, Matuzalem
Vedete Dinamo Kiev: Kleber, Rincon, Satkih.

BESIKTAS Sanse: 60%
Besiktas ar fi cam singura echipa in fata careia Dinamo ar avea prima sansa. Competitia din Turcia a scazut mult in valoare in ultimul timp, singurul lucru de care ar trebui sa se teama „cainii” fiind atmosfera infernala de la Istanbul.
Vedete: Delgado, Da Silva, Gunes.

ANDERLECHT Sanse: 50%
Nici Anderlecht nu este o sperietoare. Daca Dinamo s-ar intari in aceasta vara cu cativa jucatori, echipa antrenata de Mircea Rednic ar avea sanse reale de a trece de belgieni.
Vedete: Mpenza, Bassegio, Tchite.

Posibilii adversari ai Stelei in turul al 3-lea preliminar al Ligii Campionilor

LEVSKI SOFIA Sanse: 50%
Levski Sofia a cunoscut o ascensiune impresionanta in ultimii ani, jucand in sezonul trecut, ca si Steaua, in grupele Ligii Campionilor. Sansele ar fi egale.
Vedete: Yovov, Tomasic, Angelov

SPARTA PRAGA Sanse: 50%
Fotbalul din Cehia, la nivel de club, este un regres. Sparta a dat dovada de slabiciune in sezonul recent incheiat, fiind incurcata de echipe fara pretentii in campionatul intern.
Vedete: Horvath, Dosek, Repka

FENERBAHCE: Sanse: 50%
Fenerbahce poate fi o nuca tare daca se va intari in aceasta vara. Forta finananciara a turcilor este binecunoscuta. In acest moment, fortele sunt sensibil egale.
Vedete: Kezman, Appiah, Rustu.

AEK ATENA Sanse: 40%
AEK Atena nu mai este ce a fost, dar experienta disputelor internationale din ultimii zece ani o pune in pole-position pentru calificare. Atmosfera de la Atena este greu de suportat de orice adversar.
Vedete: Liberopoulos, Dellas, Ilic.

ROSENBORG Sanse: 60%

Steaua are o revansa de luat in fata norvegienilor. Chiar daca vor avea avantajul de a se afla in plin campionat, cei de la Rosenborg au sanse mai mici de calificare decat jucatorii lui Olaroiu.
Vedete: Braaten, Iversen, Konan.

SPARTAK MOSCOVA Sanse: 50%
Spartak Moscova a iesit de ceva timp din prim-planul fotbalului european. Desi au investit milioane de euro, rusii nu au reusit sa mai ajunga in fazele superioare ale vreunei competitii. Spartak nu e mai puternica decat Steaua, dar nici mai slaba.
Vedete: Kalinicenko, Titov, Siskin.

SLOVAN LIBEREC Sanse: 60%
Slovan a ajuns in preliminariile Ligii Campionilor profitand de gafele repetate ale contracandidatelor din intrecerea interna. Nu este o forta si nu are moralul Stelei in competitiile internationale. Vedete: Papousek, Blazek, Bilek.

STEAUA ROSIE BELGRAD Sanse: 40%
Steaua Rosie Belgrad ramane o forta a fotbalului european. Chiar daca in ultimii ani nu a avut performantele Stelei Bucuresti in cupele europene, sarbii sunt favoriti prin prisma spiritului razboinic si a jucatorilor foarte tehnici.
Vedete: Djordjevic, Perovic, Castillo.

FC COPENHAGA Sanse: 60%
Copenhaga reprezinta unul dintre adversarii cei mai facili, in ciuda parcursului bun din sezonul precedent.
Vedete: Allback, Nielsen, Gronkjaer.

DINAMO ZAGREB Sanse: 50%
Dinamo Zagreb are o experienta neplacuta cu Steaua, care se poate repeta daca cele doua cluburi se vor intalni in turul trei preliminar al Ligii Campionilor. Croatii nu mai sunt asa puternici ca in trecut.
Vedete: Da Silva, Sokota, Drpic.

GENK Sanse: 40%
Genk s-a alaturat lui Anderlecht si FC Bruges in galeria cluburilor puternice din Belgia. Si-a construit renumele de echipa redutabila datorita jocului colectiv foarte bun.
Vedete:Ljubojevic, Bosnjiac, Vossen.

DEBRECEN Sanse: 60%
Fotbalul din Ungaria nu mai poate reprezenta o sperietoare pentru noi. Steaua porneste favorita intr-o eventuala disputa cu Debrecen, echipa care a parasit mai mereu cupele europene inca din tururile preliminare. Vedete: Sidibe, Leandro, Meszarosz

FC ZURICH Sanse: 50%
FC Zurich este reprezentanta Elvetiei, o tara care a „trait” in cupele europene, in ultimii ani, doar prin Basel. Zurich pare o echipa in ascensiune si ar putea pune ceva probleme.
Vedete: Araujo, Kollar, Stanic.

FC SALZBURG Sanse: 60%
Steaua are mai multe sanse de calificare decat austriecii. „Militarii” au chiar un avantaj psihologic, ei calificandu-se in grupele Ligii Campionilor in dauna lui Casino Salzburg, in sezonul 1995-1996.
Vedete: Pfeiberger, Leonardo, Tchutte

APOEL NICOSIA Sanse: 70%

Oricat ar fi evoluat ei in ultimul timp, cipriotii nu pot fi considerati oponenti redutabili pentru Steaua. Fara indoiala, Apoel este cel mai facil adversar.
Vedete: Charalambous, Kapsis, Ioannou