Avocatul lui Toma Rus ataca din nou actele procurorilor DNA


Gheorghita Mateut, avocatul comisarului sef Toma Rus, cercetat de DNA pentru fapte de coruptie si trafic de influenta, a depus, ieri, la DNA Cluj o plângere împotriva actului de respingere a cererii privind comunicarea actelor de urmarire penala formulate de procuror.„La termenul precedent, din 14 ianuarie, am solicitat toate actele de urmarire penala efectuate în lipsa clientului meu, cererea a fost respinsa de catre procurorul de caz. Eu am depus la seful DNA Cluj o plângere împotriva deciziei de respingere”, a declarat joi pentru NewsIn, avocatul Mateut. Acesta a mai spus ca Toma Rus urma sa fie audiat, ieri, de procurorul DNA, însa audierea a fost amânata. Avocatul a mai declarat pentru NewsIn ca pregateste o exceptie de neconstitutionalitate cu privire la faptul ca pentru Toma Rus nu functioneaza prezumtia de nevinovatie. „Vom declansa o astfel de procedura la Curtea Constitutionala”,  a mai spus Gheorghita Mateut. DNA Cluj a început în 2 noiembrie 2007 urmarirea penala împotriva lui Toma Rus. Gheorghita Mateut a atacat în 23 noiembrie ordonanta de punere in miscare a actiunii penale, pe motive de vicii de procedura, iar aceasta a fost infirmata de seful DNA Cluj de atunci, Crin Bologa. A doua zi, Mircea Zarie, adjunctul sefului DNA, a decis mentinerea ordonantei, astfel ca Toma Rus Mateut a atacat la instanta suprema decizia lui Zarie, iar instanta urmeaza sa se pronunte.